Viitorul e pentru mașini autonome, dar omul ar putea fi marea problemă

de: Daniel Ștefan
19 07. 2019
Serialul Knight Rider din anii '80 a popularizat conceptul mașinilor autonome

Le-am văzut în filme, în desene animate, în jocuri și chiar în vise. Mai mult, mijloace de transport autonome există chiar în prezent, fie că vorbim de un metrou într-o anumită țară, fie că este un micro-autobuz într-un campus. Dar viitorul, cu siguranță, trebuie să fie mai promițător de atât.

Mașinile autonome se apropie de realitate. Toată lumea vorbește despre cum o să fim mai eficienți și o să lucrăm în timp ce vehiculele ne duc unde avem treabă. Ideea că mașinile autonome vor fi ceea ce ne trebuie ca să fim mai productivi sună atât de bine, dar atât de fals în același timp. Oamenii nu se vor înghesui să muncească 10 ore pe zi în loc de opt, doar pentru că mașina îi duce singură la destinație.

Puțini sunt cei care vor să muncească mai mult decât trebuie, iar asta n-ar trebui să ne mire. Mașinile autonome vor schimba o altă dinamică a vieții de zi cu zi, deoarece vor fi un loc numai bun pentru sex în mișcare. Câțiva cercetători au analizat trendurile pe care le vor lansa mașinile autonome, iar rezultatul studiului a fost publicat în jurnalul Annals of Tourism Research.

Oamenii vor dormi în mașini, iar asta va avea efecte asupra industriei hoteliere.

Ar putea afecta și restaurantele, dacă oamenii se apucă să ia cina direct în mașini. Scott Cohen, autor principal al studiului, arată că el și echipa sa au pornit de la astfel de situații și au mers mai departe, pentru a afla ce vor mai face oamenii în mașini, dacă nu trebuie să conducă. Între concluziile la care ajunge cercetarea se regăsește și ideea că mașinile autonome vor transforma turismul urban, ba chiar și pe cel sexual.

În locuri precum Amsterdam, unde prostituția e legală, ar putea apărea bordeluri pe roți. „Nu e imposibil să ne imaginăm un district roșu pe roți”, spune Cohen, care adaugă că „prostituția nici măcar nu trebuie să fie legală, sunt o mulțime de lucruri ilegale care au loc în mașini.

Aici nu e vorba doar că nu trebuie să mai ții mâinile pe volan și ți le poți ocupa cu altceva. Mașinile autonome vor avea un design interior care va facilita diverse activități la interior, între care și sexul. Producătorii ar putea chiar să țină cont de acest aspect și să creeze interioare care să capitalizeze pe acest element pentru că, în definitiv, sexul vinde.

PÂNĂ SĂ NE GÂNDIM LA RELAXARE, SĂ AVEM GRIJĂ DE SIGURANȚĂ ÎN MAȘINI AUTONOME

În martie 2018, o mașină autonomă Uber a lovit mortal un pieton.

Victima traversa printr-un loc nepermis și era și sub influența unor substanțe stupefiante. Chiar și așa, chiar dacă vina nu e în întregime a mașinii, subiectul a ridicat niște întrebări: cum facem mașinile autonome maii sigure încă dinainte ca ele să ajungă pe străzi. Astfel, cercetătorii vor să adauge experienței mașinilor autonome un factor uman, astfel încât acestea să poată răspunde lucrurilor surprinzătoare care se pot întâmpla pe drum.

Specialiști de la University of Leeds din Marea Britanie vor să facă mașinile autonome mai umane. În urma unui proiect de 30 de luni, denumit „HumanDrive”, se va încheia una din cele mai provocatoare călătorii ale mașinilor fără șofer.

Proiectul are ca scop umanizarea tehnologiilor de condus autonom, astfel încât acestea să se descurce cu scenariile neașteptate care apar pe șosea în viața reală. Astfel, mașinile autonome se vor integra cu mai multă ușurință în societate, potrivit Natashei Merat, responsabilă de proiect.

În cadrul unei conferințe de presă, Merat a explicat mai bine scopul proiectului. „Scopul este ca mașina HumanDrive să călătorească în așa fel încât să pară umană din exterior, să navigheze prin toate tipurile de drum și toate condițiile de condus” a zis ea. „Dezvoltarea algoritmului nostru încearcă să obțină acest lucru și să înțeleagă mai bine ce vor oamenii de la experiența condusului autonom”.

Misiunea finală a testului va avea loc în luna decembrie a anului 2019. Atunci mașina HumanDrive va parcurge un traseu de 320 de kilometri. Până atunci, tehnologiile autonome pe care le dezvoltă cercetătorii proiectului vor fi dezvoltate pentru a imita cât mai bine comportamentul pe care îl au oamenii la volan – desigur, nu comportamentul care conduce la accidente.

„Acest proiect de pioneriat va îmbunătăți considerabil exeperiența șoferilor care vor folosi viitoarele vehicule autonome. Abia am tratat problema la suprafață în ceea ce privește capacitatea învățării autonome și a inteligenței artificiale în condus”.
Mark Westwood, director tehnic la Transport Systems Catapult.

În trecut, au mai existat încercări de a învăța mașinile să acționeze uman. Una dintre aceste metode a venit sub forma Moral Machine, care a ridicat multe semne de întrebare. Cercetătorii care studiază inteligența artificială vor să învețe mașinile să ia decizii morale bazate pe milioanele de răspunsuri primite de la oameni prin chestionare.

Scenariile te îndeamnă să te gândești pe cine sau ce ai călca mai degrabă – persoanele care traversează pe roșu sau cele care traversează pe verde, trei alergători sau doi copi, o barieră de beton sau un pieton bătrân? Aceste decizii ar putea oglindi prejudecățile societății – dintre un doctor și un om fără adăpost, cel din urmă nu va supraviețui.

DINCOLO DE CONFORT, CE AR MAI PUTEA SCHIMBA MAȘINILE AUTONOME

Mașinile autonome par desprinse din viitor și promit să salveze vieți în trafic prin eliminarea factorului cel mai periculos din ecuație – oamenii care șofează. Cu toate astea, în San Francisco, California, oamenii au început să se revolte împotriva mașinilor. Două din cele șase accidente din acest an în care au fost implicate mașini automate au avut în centru oameni care sau lovit intenționat mașinile autonome. Statisticile vin de la departamentul de monitorizare a vehiculelor din California. Situația nu e cu totul nouă.

Încă din 2013, ingineri Google care lucrau la arhitectura mașinilor autonome aveau probleme cu cei care credeau că gigantul online lucrează la un fel de apocalipsă. 

În cazul din San Francisco, un pieton a încercat să se confrunte cu un vehicul autonom care aștepta ca oamenii să traverseze strada. Acesta ar fi țipat și ar fi lovit partea stângă a mașinii cu tot corpul. Nu a fost rănit cineva, însă farul din spate al mașinii a fost distrus. Apoi, un taximetrist din San Francisco a coborât din mașină, s-a apropiat de un vehicul autonom și a lovit parbrizul din față, lucru ce a cauzat o zgârietură.

În niciunul din incidente nu a fost chemată poliția. Chiar și așa, nu este prima oară când oamenii din San Francisco au declarat război tehnologiilor noi. În decembrie 2017, un centru de animale a renunțat la robotul lor de securitate Knightscope, pe motiv că unii localnici se plângeau că robotul îi hărțuia. Unii l-au lovit și l-au mânjit cu materii fecale. O persoană chiar a vrut să rezolve singură problema, așa că a pus o prelată peste robot, l-a doborât la pământ și a turnat sos barbecue pe toți senzorii robotului.

„Nu fiecare inovație este atât de grozavă pentru societate. Dacă nu ne apreciem societatea, dacă nu apreciem șansa de a merge la magazin fără a fi doborâți de un robot… ce se întâmplă?”
Norman Yee, supervizor din San Francisco

Revolta oamenilor din San Francisco împotriva mașinilor autonome și a roboților ne face să ne întrebăm ce s-ar întâmpla dacă asemenea tehnologii ar câștiga teren în România. Am arunca în ei cu sărmăluțe? Rămâne de văzut. Până atunci, e clar că e nevoie de-o nouă educație pentru noile tehnologii.

Mașinile autonome vor avea un impact decisiv asupra stilului de viață și vor revoluționa transportul așa cum mașina clasică doar a început s-o facă în urmă cu un secol. Promițător ar fi să avem mecanisme autonome de transport până în 2030. Optimist, se prea poate să fie optimizate pe de-a întregul abia la final de secol 21.